Archive for the 'lumea la mana a doua' Category

Am citit iar bloguri :( Oare ce fac feministele din ziua de azi?

Nu stiu cu ce sa incep. Din tot ce am citit in seara asta as uita cu placere foarte multe, dar de data asta partea politico- biserico- baneasca a avut concurenta: feminismul. Nu am realizat in toata viata mea de pana acum ca traiesc intr-o societate patriarhala. Bietele femei, obligate sa suporte atata misoginism, superioritate si nedreptate intr-o lume doar a barbatilor… Dupa 2000 de ani de lupte au ajuns departe insa, cu mare greutate si-au castigat dreptul de a se hlizi goale prin reviste si emisiuni de divertisment pentru barbati si nu e cazul sa se opreasca acum. Nu stiu exact care mai sunt acum restul doleantelor.

Ideea e ca inca se militeaza pentru ceva. A, e tot chestia aia cu egalitatea intre sexe parca (sau era sexuri?), dar nu stiu cat de egale trebuie sa ajunga pana la urma. Eu am ramas cu impresia de undeva ca suntem egali ca si oameni, chestia cu sexele e un detaliu (mai degraba e vorba de anumite capacitati sau disponibilitati voite), dar poate ma insel eu.

De fapt revelatia asta, cum ca feminismul e inca la moda si nu se stie exact care e agenda, ar fi trebuit sa ma loveasca de cand am auzit varianta corecta politic a bataii intre sexe: Daca un barbat loveste o femeie se numeste discriminare, iar daca o femeie loveste un barbat inseamna ca el e un porc.  E un semn spre unde se indreapta totul :) .

In ritmul asta in curand o sa fie nevoie de o miscare a barbatilor care sa-si apere drepturile in fata femeilor. Ar putea sa se numeasca barbatism de exemplu, dar nu prea cred ca o sa se intample. Nu sunt prosti sa se revolte daca femeile ar vrea sa munceasca in locul lor, sa aiba grija de ei sau sa le ofere favoruri pe principii de simpatie :) .

Varianta cu femeile vesnic nemultumite e inca la moda, daca au obtinut deja drepturi egale cu barbatii si s-au emancipat, acum incerca sa ajunga si la nivelul urmator… (feminism = dezvoltare la barbat a caracterelor sexuale secundare feminine).  Sau sunt pur si simplu suparate (PMS, nu a sunat azi, nesimtitul nu mi-a adus flori, etc) si nu stiu ce sa faca singure in timpul liber.

Mai stiu cateva subiecte de ridicat tensiunea cam ca si un grup de femei care au impresia tot timpul ca sunt discriminate. Dar nu mai am timp de scris. Trebuie sa dorm cateva ore ca sa ma trezesc si sa apuc sa manac inainte sa alerg in oras la coffee, intalniri cu oameni si facut planuri ca nu strica niciodata, si mai trebuie sa ma hotarasc ce vreau sa fac in continuare cu viata mea. Pentru ca merit :) .

Taiati copacii ca se lovesc betivii de ei!

Ultima (sper) preocupare a autoritatilor romane: ar trebui taiati copacii de pe marginea soselelor, ca prea se bat de masinile care circula regulamentar. Eu propun sa taie si casele de pe marginea soselelor si oamenii de pe trotuarele de pe marginea soselelor, ca sa circule toti soferii in siguranta.  Partea buna este ca apoi se poate asigura plimbarea oricui pe jos, la peste 30 grade C, pe marginea soselelor fara copaci.

Daca tot suntem la subiectul cu taiatul, as vrea si eu sa fie taiata calea ferata de langa blocuri, sau blocurile de langa calea ferata. (Anul trecut a  mai fost construit un bloc chiar langa, mai este loc de inca unu si mai ramane si ala 1 metru de spatiu care se lasa regulamentar intre blocuri, deci ma astept sa fie mutata calea ferata cum are cineva bani sa construiasca ceva in locul ei).

Aaa, si sa nu uite cineva sa mute semnele de circulatie si parapetii de pe marginea soselelor ca poate incurca soferii si produc accidente grave.

PS: Am vrut sa pun link la o petitie cu “Nu mai taiati copacii ca o sa aveti matreata toata viata” dar am gasit doar cu “Taiati toti copacii… la ce folosesc?” si nu imi placea cum suna, plus ca apasasem deja Publish.

Cine ne omoara: Dumnezeu, medicul sau ministrul?

Am tot incercat sa scriu cate ceva despre medici, spitale si romania, dar ma enerva prea tare subiectul si renuntam de fiecare data. Acum l-am gasit de-a gata: http://fumurescu.blog.cotidianul.ro/2009/02/09/domnului-doctor-cu-dragoste-scrisoare-deschisa-adresata-ministrului-sanatatii/#comments . Naivitatea de a face medicina ca sa tratezi bolnavii, sa ajuti oamenii, sa gasesti leac pentru nu stiu ce boala sau orice isi imaginau copiii pana acum se plateste pana la urma. Singura metoda sa nu i se reproseze unui doctor ca vrea bani e sa mai aiba si un loc de munca platit pe langa. Medicina devine un hobby pentru cine isi permite.

PS: Anul asta au mai absolvit 1300 de oameni la umf in cluj. Festivitatea a fost frumoasa, artificii, tot tacamul, impresionant. Cu mentiunea ca juramantul de la final chiar ar fi avut nevoie de o adaptare.

De vazut: Pa-ra-da

De ce ma uit eu la filme? In nici un caz ca sa vad o replica a ce se intampla in realitate prin lume. Aleg filme rupte putin de realitate, interesante, amuzante, usoare, relaxante, care nu-mi deranjeaza existenta linistita. De ce am mers la Pa-ra-da? Pentru ca nu stiam exact despre ce e vorba si nu am ales eu filmul.

Anul asta de ziua copilului am vazut filmul copilulul abuzat fizic si psihic, pe care noi il alungam in canale si ne prefacem ca nu exista, il invatam ca nu are nici o sansa, ca trebuie sa fure, sa loveasca si sa nu aiba respect pentru el insusi sau pentru altii. Crima, drog, furt, rapire, trafic, abuz, viol, pedofilie, prostitutie, avort sunt cuvinte care se intampla, sunt optiunile lui. Nu mi-a placut pentru ca m-a facut sa plang. Am zambit de cate ori parea ca exista o speranta si am plans de cate ori arata realitatea.

Nu stiu sa comentez un film, sa spun cuiva daca e bun, daca e bine facut, daca merita vazut sau nu. Criteriile mele sunt  daca l-as mai vedea o data sau nu si daca m-a ajutat cu ceva faptul ca l-am vazut (mi-a spus ceva nou, m-a impresionat sau m-a tinut atenta). Asa ca: l-as mai vedea o data pentru ca m-a impresionat, dar nu l-as mai vedea o data pentru ca nu vreau sa vad ce arata. E un film care nu m-a facut mai bine dispusa si mai relaxata. Dar e un film pe care ma bucur ca l-am vazut.

Cat e ceasul, 18.00 sau 60.000?

Nici despre Hugh Hefner si Playboy nu am auzit atatea in ultima vreme. Insa eu, care nu ma uit de obicei la tv sau la  chestii cu barfe, am ajuns sa stiu cat e ceasul columbenilor (cel mai recent cred, de vreo 60.000 euro). Si nu as fi vrut in mod special sa stiu, nu mi se pare ca imi foloseste la ceva, e inca o chestie inutila pe care o comentez acum in loc sa fac altceva mai bun (clatite de exemplu :d).

Sincer, daca tot e inevitabil sa aud barfe, prefer sa aud despre Hefner. Mi se pare ca nu e adus in prim plan doar pentru ca restul turmei sa se simta mai putin ignoranti, snobi, ipocriti sau prosti prin comparatie. Columbeanu-ea e produsul romaniei, noi am invatat-o ce sa arate ca sa ne atraga atentia. Ea isi etaleaza toate calitatile in public, ceasul, soferul si asa mai departe, iar noi suntem oripilati de cata risipa face si de ce nu ajuta orfanii sau spitalele. Poate pentru ca asta e treaba statului, nu e treaba ei, din cate stiu nu ei ii platim taxe si impozite.

Perechea presa - televiziune si-a gasit o placere perversa in a arata cat o duce capul pe doamna columbeanu, ca si pe alte vedete-ciuperca. Au inteles ce trebuie sa le arate romanilor ca sa le atraga atentia si fidelitatea - ceva fata de care sa se simta superiori, macar moral daca nu si din alte puncte de vedere. Toata lumea e desteapta, toata lumea e fericita, reveniti.

PS: Mi-e foarte usor sa inteleg si sa tin minte viata si realizarile Monicai Columbeanu, pe cand sa stiu la acelasi nivel viata lui Einstein imi cere putin efort, dar cred ca merita mai mult.

Solutii inteligente pe timp de criza

Mi-am amintit un banc despre studentii care au chefuit toata sesiunea si cu o noapte inainte de examen au inceput sa se roage; ii vede Dumnezeu si zice “Bun, pe astia ii trecem”. E singura explicatie la care pot sa ma gandesc de cand am aflat ca s-au marit considerabil sumele de bani destinate bisericilor & co, in timp ce s-a strans cureaua, tot considerabil, in orice alt domeniu care nu conteaza in romania: cercetare, sanatate, invatamant.

Orice ajuta

Cred ca de la premisa asta s-a ajuns la imnul turistic… Adica ce altceva ar putea sa faca ca sa atraga turistii in romania? Sa se ocupe de drumuri sau orice mijloace de a ajunge in “land of choice”, sa lucreze putin la raportul calitate – pret (am incercat sa zic frumos asta), sa asigure si altceva de vazut in afara de gunoaie si gunoaie? E cam complicat.  De unde sa incepi toate astea si cum?  Pe cand un imn e simplu, inofensiv, in cel mai rau caz se poate face misto de el si in cel mai bun caz distrage atentia: ” Mai, s-a stricat de doua ori masina pana acolo din cauza drumurilor, nu era apa calda la hotel, mi-au furat aparatul foto, dar stiai ca au imn turistic?”. Sau poate se incearca altceva, in loc sa ne stie lumea cu Ceausescu si Dracula, de acum o sa ne zica ” Aia cu imnul turistic” :)

Eu de cate ori incerc sa evit vreo activitate care nu-mi place incep sa spal vasele,  sa fac ordine prin casa etc, mai aman putin momentul fara sa stau totusi degeaba… Probabil ca daca ar trebui sa resuscitez turismul romanesc as incepe cu un imn, apoi niste planuri care ar functiona perfect intr-o lume sferica si in vid, pe urma m-as bosumfla ca de ce nu ma ia nimeni in serios, probabil as incerca sa conving lumea ca din cauza lor nu merge treaba indiferent cat de tare ma zbat eu si la un moment dat mi-as strange jucariile si mi-as indrepta creativitatea spre alta cauza pierduta. Dar de asta eu nu o sa incerc sa intru in politica…

Completari de lege

M-am gandit la o completare in legatura cu reglementarea casatoriei, ca sa nu existe loc de alte interpretari: “Casatoria se face intre un barbat si o femeie doar daca barbatul e saten si femeia are ochi albastrii, daca barbatul are ochi albastrii si femeia e bruneta, daca barbatul e blond si femeia are unghii roz sau daca barbatul are ochii caprui verzui si femeia merge la sauna. Rugam pe toata lumea sa se incadreze in aceste categorii pentru a evita viitoarele posibile neintelegeri.”

Asa e ca acum e mai clar? Nu mai poate nimeni sa se casatoreasca cu pisica sau veioza din casa :)

Am zis eu…

Deja se cearta la tv de ce are ioana basescu casa de 800.000 euro. Acum cateva zile s-au certat din cauza lui puiu popoviciu, si putin inainte aveau treaba cu elena basescu… Cu legile propuse de mine ar fi stat mult mai linistiti, dar bine macar ca nu mai au multa treaba cu nikita, sexi braileanca si promovarea noilor talente romanesti ca era foarte plictisitor si dureros pentru ochi si urechi.

Niste legi mai cool

Din ciclul: Ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea sa se indeplineasca :) Nu demult tot intrebam in stanga si in dreapta de ce nu se reactualizeaza codurile civil, penal etc, cand aflasem ca in mare sunt aceleasi de prin 1800 si ceva si destul de depasite de unele situatii. Si uite ca daca am avut putina rabdare am prins si “actualizarea”. Pe viitor o sa am emotii si mai mari decat pana acum de cate ori o sa aud ca se ia vreo decizie in parlament. Oricum, daca tot sunt deschisi la dezbateri si propuneri, am si eu cateva:

Sa fie legal sa accidentezi sau sa omori pe cineva pe trecerea de pietoni in cazul in care venirea unei ambulante ar arata rau pe langa vreun convoi oficial, in cazul in care soferul ocupa functii politice sau se incadreaza in top 300 capital.

Sa nu fie declarate veniturile si proprietatile personale cu o valoare mai mare de 49.999 euro si in nici un caz sa nu fie facute publice deoarece lumea ar putea sa fie invidioasa.

Sa fie interzise bancurile cu orice persoana publica (scuze, ceva de genul asta este deja).

Sa fie legalizata poligamia, cu mentiunea ca doar daca poti sa-ti intretii toate nevestele (asta nu incurca pe nimeni).

Sa nu se cheltuie din buget pentru campanii politice pentru ca e inutil, pe marea majoritate nu-i intereseaza si nu merg la vot, iar restul isi voteaza neamurile si prietenii (ah, si mai sunt cei care voteaza pe cineva doar ca sa nu-i voteze pe altii).

Sa nu mai fie obligatorie prezenta parlamentarilor la sedinte, la votarea unor legi noi sau propunerea de proiecte pentru ca vedeti ce iese.

Toate firmele detinute de persoane care au un anumit grad de rudenie cu vreo persoana politica sa primeasca automat contracte cu statul, fara licitatii, ca sa nu mai fie atata hartie consumata degeaba din cauza asta.

Inainte de alegeri, concurentii sa faca liste cu ce nu ar face, pentru ca la cele cu ce ar face ne-am lamurit.

Inregistrarile convorbirilor la telefon sa fie difuzate la radio, pentru ca daca asculta mai multa lume sunt mai multe sanse sa fie identificate lucrurile “suspecte”.

Infiintarea mai multor institutii care sa supravegheze si sa verifice institutiile existente, a inca unui numar de institutii care sa verifice institutiile care supravegheaza institutiile existente si apoi cateva institurii care sa verifice institutiile care verifica institutiile care verifica institutiile existente si cred ca totusi nu o sa fie de ajuns doar atatea.

Monitorizarea si evaluarea convorbirilor telefonice, a mesajelor, a discutiilor pe messenger, conturilor de hi5 si orice alta retea de comunicare, din punct de vedere politic, religios si academic; apoi sanctionarea infractorilor prin taierea abonamentelor, intai o luna, de avertisment, iar in cazuri drastice interzicerea accesului la internet sau telefon pe viata.

D!$cutz!!l3 cOd@t3 sa fie considerate o infractiune grava pentru ca dauneaza vederii.

Puternice campanii de promovare a consumului bauturilor carbogazoase si mancarii de tip fast food, combinate cu interzicerea retetelor compensate si scumpirea consultatiilor medicale si a medicamentelor vor reduce foarte mult rata somajului pe termen lung.

Interzicerea orelor de sport din liceu deoarece consuma foarte mult din timpul necesar utilizarii mess-ului si hi5-ului si sunt un pericol pentru sanatatea elevilor. Reducerea pe cat posibil a orelor alocate invatarii limbilor straine deoarece aici toti vorbim romaneste si nu e nevoie sa plece nimeni nicaieri.

Nu sunt considerate infractiuni faptele care se petrec noaptea, pe proprietati private anuntate din timp si prin rotatie, daca se intampla sa trezeasca pe cineva din somn, care poarta o pijama rosie cu buline galbene si are o furculita in mana stanga. De asemenea, nu pot fi considerate infractiuni faptele petrecute chiar dupa rasaritul soarelui si inainte de cafea daca este o zi cu nori, cele petrecute in birouri vopsite crem, cu jaluzele albe si flori la fereastra in cazul in care in birou se afla mai mult de 2 persoane.

Cam la astea m-am gandit acum, dar sigur mai sunt reglementari de facut pentru o viata cat mai sigura :)

Next Page »


Pagina urmatoare

Flickr Photos

My farewell

Atlantic Express (explored)

The P Twins

More Photos

In atentia cui se intampla sa citeasca:

In general nu cititi cu atentie. Orice asemanare cu orice seamana a realitate este pur asemanatoare. (In cea mai mare parte a timpului nici nu stiu care e stanga si care e dreapta, norocul meu e ca asta stie tot restul lumii.)