„relaţia scuză”

vorbesc de perioada cînd nu mai ştii ce vrei în viaţă, e mai mult decît plictiseală, nu ai nici o problemă de care să zici uite asta mă sîcîie, şi totuşi ceva nu e bine. de asta se plîngea un prieten, de plictiseală. revenind la relaţia scuză, m-a amuzat ce mi-a zis el „probabil că asta e soluţia pentru bărbaţi, abandonul imbecil într-o relaţie cu, neaparat, o ţaţă cu gura mare” pe lîngă asta orice altă problemă pare mică. pe mine mă pune pe gînduri, parcă relaţiile au devenit nişte completări ale muncii noastre. puţini mai luptă pentru o relaţie. e lejer, s-a terminat, avem servici, muncim, mai cunoaştem pe altcineva şi nu-i sfîrşitul lumii. pînă şi obsedaţii sexual o să se transforme în obsedaţi de muncă

eticheta sexuală

mai sînt oameni care încă obişnuiesc să-i eticheteze pe ceilalţi după orientarea sexuală, de parcă asta ar fi cea mai importantă caracteristică a lor. nu vorbesc de părinţi şi bunici, care oricum n-o să-şi mai schimbe părerile acum. sînt nişte reacţii întîlnite la bărbaţi: de „gay” se feresc, cine ştie, poate se dau la ei sau îi agresează, pe „lesbiene” le evită, probabil sînt nişte ciudate şi oricum nu le interesează bărbaţii, iar cînd aud de „bisexuale” începe să le crească zîmbetul pe faţă şi să le lucească ochii: „şi, cînd organizăm ceva?”. nu e părerea generală, sau sper să nu fie, dar m-au amuzat reacţiile.