Fast forward. Stop. Rewind

Am avut ocazia sa cunosc prea putin un om. Nu mai stiu cum a aparut in viata mea. Eram asa de concentrata pe mine incat nu am reusit sa-l cunosc mai deloc si a trecut o vreme asa. Din intamplare a aparut iarasi prin preajma si am inceput sa ma obisnuiesc sa-l intalnesc peste tot, la recuperat absente, la examene, catedre, rectorat sau cafele. Aveam si o gramada de preocupari comune pe moment: morfo, cario, sesiuni prelungite, baruri . Mi-am dat seama ca e amuzant si placut, nu stiam de ce nu am remarcat asta pana atunci. M-am bucurat ca o sa-mi fie coleg, ca e asa relaxat si e usor sa vorbesc cu el. Oricum, cu ocazia asta am lamurit cine e inca un om din lista mea de messenger, nu mai stiam exact cum a ajuns acolo si eram happy ca e vorba de el.

Intr-o zi nu mi-a raspuns la telefon. Nimic neobisnuit, si maine e o zi… doar mai avem cativa ani de facultate de facut impreuna. A doua zi am citit un anunt pe grup, se transmiteau condoleante familiei. A “pierdut” ceva examene si cineva face o gluma proasta, sigur asta trebuie sa fie. Inca nu a sunat. Oricum trebuia sa apara in zilele urmatoare pentru ca mai erau examene de dat si trebuia adeverinta medicala, cerere, cautat profesori si de astea. A doua zi am vazut mai multe postari pe grup. Totusi se poate si sa fie vorba de cineva cu acelasi nume, o confuzie, se poate intampla. Oricum, cand o sa sune o sa se clarifice totul.

Trebuia sa sune, sa vorbesc cu el pentru ca trebuia sa-l intreb orice. Am crezut ca o sa fie tot prin preajma, pe undeva si o sa am tot timpul sa-l cunosc. Trebuia sa mai fim colegi cativa ani, sa citim ziarele la calculatorul de la morfo, sa-mi zica de ce tine cu Steaua, sa fie acolo cand ies de la examene, sa-l intalnesc de cate ori merg la decanat. Sau sa fie pur si simplu undeva, oriunde, sa zambeasca cuiva si sa-i faca ziua mai frumoasa. Nu e corect sa nu stie ca e important si ca mi-e dor de el.

Somn usor Vlad Oniga! Sa visezi frumos.

Taiati copacii ca se lovesc betivii de ei!

Ultima (sper) preocupare a autoritatilor romane: ar trebui taiati copacii de pe marginea soselelor, ca prea se bat de masinile care circula regulamentar. Eu propun sa taie si casele de pe marginea soselelor si oamenii de pe trotuarele de pe marginea soselelor, ca sa circule toti soferii in siguranta.  Partea buna este ca apoi se poate asigura plimbarea oricui pe jos, la peste 30 grade C, pe marginea soselelor fara copaci.

Daca tot suntem la subiectul cu taiatul, as vrea si eu sa fie taiata calea ferata de langa blocuri, sau blocurile de langa calea ferata. (Anul trecut a  mai fost construit un bloc chiar langa, mai este loc de inca unu si mai ramane si ala 1 metru de spatiu care se lasa regulamentar intre blocuri, deci ma astept sa fie mutata calea ferata cum are cineva bani sa construiasca ceva in locul ei).

Aaa, si sa nu uite cineva sa mute semnele de circulatie si parapetii de pe marginea soselelor ca poate incurca soferii si produc accidente grave.

PS: Am vrut sa pun link la o petitie cu “Nu mai taiati copacii ca o sa aveti matreata toata viata” dar am gasit doar cu “Taiati toti copacii… la ce folosesc?” si nu imi placea cum suna, plus ca apasasem deja Publish.

Cine ne omoara: Dumnezeu, medicul sau ministrul?

Am tot incercat sa scriu cate ceva despre medici, spitale si romania, dar ma enerva prea tare subiectul si renuntam de fiecare data. Acum l-am gasit de-a gata: http://fumurescu.blog.cotidianul.ro/2009/02/09/domnului-doctor-cu-dragoste-scrisoare-deschisa-adresata-ministrului-sanatatii/#comments . Naivitatea de a face medicina ca sa tratezi bolnavii, sa ajuti oamenii, sa gasesti leac pentru nu stiu ce boala sau orice isi imaginau copiii pana acum se plateste pana la urma. Singura metoda sa nu i se reproseze unui doctor ca vrea bani e sa mai aiba si un loc de munca platit pe langa. Medicina devine un hobby pentru cine isi permite.

PS: Anul asta au mai absolvit 1300 de oameni la umf in cluj. Festivitatea a fost frumoasa, artificii, tot tacamul, impresionant. Cu mentiunea ca juramantul de la final chiar ar fi avut nevoie de o adaptare.

Donez viata online, nou-nouta

Am rasfoit cateva bloguri zilele astea si intamplarea a facut sa nimeresc mai multe care pe la mijloc aveau un post ce se anunta ultimul. Dar nici un blog nu s-a terminat din cate am citit pana acum. Mi-a trecut prin cap ca o fi vreun trend, lipsa de atentie, hai sa anunt ca nu mai scriu sa vad cata lume imi spune sa revin…

O zi mai tarziu am inteles cum e sa te saturi de internet. M-am trezit ca sunt foarte cautata pe mess de oameni pe care nu-i cunosc si dupa id-uri nici nu mi-as dori vreodata sa-i cunosc sau sa vorbesc cu ei. Suficienti pe unitate de timp ca sa-mi treaca prin cap sa-mi dau un delete din online. Gandit si facut. Mi-am dat un search pe google ca sa gasesc inceputul povestii si am gasit ce am cautat, chiar prea mult. Adresa mea de mail are conturi aproape peste tot. Cred ca a renuntat sa-mi ceara parerea undeva pe parcursul anilor. Eu folosesc 6 conturi (inclusiv mail-ul). Mai mult e prea complicat pentru mine. Cu restul nu stiu ce sa fac. Am inceput sa sterg dar imi ia prea mult timp. Le donez. Cine vrea cont nou-nout, fara nici o zgarietura?

E prea usor, aproape ca am o viata pe internet. Folosesc netul pentru orice, informatii, poze, construit cladiri, muzica, jocuri, filme, calculat rate pentru credit (creditul meu imaginar), mail-uri, cautat diversi oameni si altele de care nu-mi amintesc acum sau nu vreau neaparat sa le spun. Nu stiu cum m-as mai descurca fara internet. Dar cu toate ca sunt cea mai dispusa persoana sa cunoasca oameni noi pe care o stiu eu, nu vreau sa cunosc pozele care imi tot dau add peste tot. Cred ca aici am pus eu bariera virtual/real life.

De vazut: Pa-ra-da

De ce ma uit eu la filme? In nici un caz ca sa vad o replica a ce se intampla in realitate prin lume. Aleg filme rupte putin de realitate, interesante, amuzante, usoare, relaxante, care nu-mi deranjeaza existenta linistita. De ce am mers la Pa-ra-da? Pentru ca nu stiam exact despre ce e vorba si nu am ales eu filmul.

Anul asta de ziua copilului am vazut filmul copilulul abuzat fizic si psihic, pe care noi il alungam in canale si ne prefacem ca nu exista, il invatam ca nu are nici o sansa, ca trebuie sa fure, sa loveasca si sa nu aiba respect pentru el insusi sau pentru altii. Crima, drog, furt, rapire, trafic, abuz, viol, pedofilie, prostitutie, avort sunt cuvinte care se intampla, sunt optiunile lui. Nu mi-a placut pentru ca m-a facut sa plang. Am zambit de cate ori parea ca exista o speranta si am plans de cate ori arata realitatea.

Nu stiu sa comentez un film, sa spun cuiva daca e bun, daca e bine facut, daca merita vazut sau nu. Criteriile mele sunt  daca l-as mai vedea o data sau nu si daca m-a ajutat cu ceva faptul ca l-am vazut (mi-a spus ceva nou, m-a impresionat sau m-a tinut atenta). Asa ca: l-as mai vedea o data pentru ca m-a impresionat, dar nu l-as mai vedea o data pentru ca nu vreau sa vad ce arata. E un film care nu m-a facut mai bine dispusa si mai relaxata. Dar e un film pe care ma bucur ca l-am vazut.

Bioritm cu frecventa de pauza

Stiati ca ritmul biologic ne face sa avem performantele mai bune in anumite momente ale zilei, si anume intre 8.30 si 10 si intre 17 si 19, iar dintr-o saptamana in primele zile? De aici am tras eu concluzia ca perioadele de maxima performanta se intampla doar dupa pauze, iar de aici am tras concluzia ca cine a spus varianta ”Pauzele lungi si dese sunt cheia marilor succese” nu vorbea aiurea .

Cat e ceasul, 18.00 sau 60.000?

Nici despre Hugh Hefner si Playboy nu am auzit atatea in ultima vreme. Insa eu, care nu ma uit de obicei la tv sau la  chestii cu barfe, am ajuns sa stiu cat e ceasul columbenilor (cel mai recent cred, de vreo 60.000 euro). Si nu as fi vrut in mod special sa stiu, nu mi se pare ca imi foloseste la ceva, e inca o chestie inutila pe care o comentez acum in loc sa fac altceva mai bun (clatite de exemplu :d).

Sincer, daca tot e inevitabil sa aud barfe, prefer sa aud despre Hefner. Mi se pare ca nu e adus in prim plan doar pentru ca restul turmei sa se simta mai putin ignoranti, snobi, ipocriti sau prosti prin comparatie. Columbeanu-ea e produsul romaniei, noi am invatat-o ce sa arate ca sa ne atraga atentia. Ea isi etaleaza toate calitatile in public, ceasul, soferul si asa mai departe, iar noi suntem oripilati de cata risipa face si de ce nu ajuta orfanii sau spitalele. Poate pentru ca asta e treaba statului, nu e treaba ei, din cate stiu nu ei ii platim taxe si impozite.

Perechea presa - televiziune si-a gasit o placere perversa in a arata cat o duce capul pe doamna columbeanu, ca si pe alte vedete-ciuperca. Au inteles ce trebuie sa le arate romanilor ca sa le atraga atentia si fidelitatea - ceva fata de care sa se simta superiori, macar moral daca nu si din alte puncte de vedere. Toata lumea e desteapta, toata lumea e fericita, reveniti.

PS: Mi-e foarte usor sa inteleg si sa tin minte viata si realizarile Monicai Columbeanu, pe cand sa stiu la acelasi nivel viata lui Einstein imi cere putin efort, dar cred ca merita mai mult.

Bataia rupta din raiul conjugal

Azi am aflat ca eu de fapt cunosc o femeie care mananca bataie de la sotul ei cel drag suficient de bine si de frecvent. Credeam ca asta se intampla doar la stiri, in niste locuri uitate de lume si nu stiu caror gen de oameni, oricum mi se parea ceva exceptional de iesit din comun (socul de a nu vedea stirile protv). Intamplarea cu bataia se tot petrece de vreo 4 ani sau mai mult. Ea, tanara, frumusica, descurcareata, aparent fara mentalitate de victima, isi ia portia de fericire ocazional fara sa dea din casa tratamentul si fara sa-si faca bagajele si sa plece. Pe motiv ca el se poarta asa doar cand bea, cand nu e beat nu se poarta urat cu ea, asta e situatia si nu se mai poate schimba nimic, nu vrea/nu poate sa-si caute acum pe altcineva, pe el si doar pe el il iubeste, a fost si vina ei ca nu si-a tinut gura, ca nu a facut aia sau aialalta. Si printre propozitii mi-am dat seama ca de ramas singura o perioada nu e o optiune, mai bine cu el asa cum e. Pana la urma iti spune ca nici nu e vina lui ca a dat. Ce nu e in regula cu toate motivele astea? La 26 de ani eu nu vad nici un the end pentru a-mi alege modul in care sa traiesc si cu cine. Pana la sfarsit mai e cale lunga si ea vorbeste de parca totul a fost deja stabilit o data pentru totdeauna si acum trebuie sa traiasca cu ce are.

Acum putina vreme ma gandeam la ea, mi-am amintit cat de dezinvolt cerea si obtinea absolut orice si facea un scandal monstru daca i se parea ca a fost neindreptatita cu cel mai marunt lucru. Ma gandeam ca pe vremea asta (nu am vazut-o de cativa ani) a realizat cam tot ce a vrut. Nu inteleg de ce accepta asa de usor ce i se intampla. Spune ca il iubeste - toti iubim, ne despartim din motive mult mai neinsemnate (acum toate motivele mele mi se par copilaresti), suferim, avem perioade cand suntem singuri, invatam ce avem de invatat si trecem mai departe. Dar cu cat ii dadeam mai multe motive sa plece, cu atat mai multe scuze ii gasea.

Eu traiesc in continuare in bula mea roz unde nu se intampla niciodata chestii rele si serioase in acelasi timp si ma bucur ca nu inteleg situatiile astea, ca le vad ca pe niste exceptii nu ca realitati, lucruri care se petrec zi de zi. In timp ce altii se intorc la o viata de resemnare la care nu vor sa renunte din cauza ca “asa mi-a fost scris, asa traiesc”. Nu stiu pe cine invinovatesc mai mult: pe el ca o bate sau pe ea ca accepta.

Asemanare

“Un grup de oameni de stiinta au pus intr-o cusca cinci maimute si in mijlocul custii o scara, iar deasupra scarii o legatura de banane. Cand o maimuta se urca pe scara sa ia banane, oamenii de stiinta aruncau o galeata cu apa rece pe celelalte care ramaneau jos.

Dupa ceva timp, cand o maimuta incerca sa urce scarile, celelalte nu o lasau sa urce. Dupa mai mult timp nici o maimuta nu se mai urca pe scara, in ciuda tentatiei bananelor. Atunci oamenii de stiinta au inlocuit o maimuta. Primul lucru pe care l-a facut aceasta a fost sa se urce pe scara, dar a fost trasa inapoi de celelalte si batuta. Dupa cateva batai nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scara.

A fost inlocuita o a doua maimuta si s-a intamplat acelasi lucru. Prima maimuta inlocuita a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat si lucrurile s-au repetat. Al patrulea si in fine al cincilea au fost schimbati.

In final, oamenii de stiinta au ramas cu cinci maimute care, desi nu primisera niciodata o baie cu apa rece, continuau sa loveasca maimutele care incercau sa ajunga la banane. Daca ar fi fost posibil ca maimutele sa fie intrebate de ce ii bateau pe cei care incercau sa se catere pe scara, raspunsul ar fi fost: “Nu stim. Lucrurile intotdeauna au fost asa aici…”.”

Solutii inteligente pe timp de criza

Mi-am amintit un banc despre studentii care au chefuit toata sesiunea si cu o noapte inainte de examen au inceput sa se roage; ii vede Dumnezeu si zice “Bun, pe astia ii trecem”. E singura explicatie la care pot sa ma gandesc de cand am aflat ca s-au marit considerabil sumele de bani destinate bisericilor & co, in timp ce s-a strans cureaua, tot considerabil, in orice alt domeniu care nu conteaza in romania: cercetare, sanatate, invatamant.