Despre calatoriile mele

Acum cativa ani aveam o idee fixa cu plecatul in Africa. Vazusem publicat un album cu fotografii de acolo si visam deja sa merg si eu sa ma plimb cu aparatul la gat prin deserturi, savane si sate. Doar ca eu in fiecare luna imi faceam planuri sa merg undeva, altundeva de fiecare data.

A urmat Praga. Fantezia cu Praga era o terasa pe o straduta mica pavata si cu cladiri vechi, seara, cu toate luminile orasului in jur, plus un aer de toamna. Si neaparat cafea.

Urmatoare oprire trebuia sa fie in niste insule exotice. Sa stau cu picioarele in nisip si in apa cu un cocktail din fructe in mana, rece si acrisor, la umbra unui palmier, sa fie foarte cald si sa vad doar apa si corali in fata.

Cu Franta nu a fost vorba de tara in sine cat de cineva care era acolo in momentul respectiv. Asa ca Franta nu are nici o fantezie care poate fi povestita aici. De fapt ba da, una mai veche. Intr-o masina decapotabila, pe un drum mic si intortocheat printre satele franceze, in jur mult verde, dealuri mici si copaci, poduri, lacuri si rauri.

Londra, neaparat o zi ploioasa, cu o umbrela mare deasupra capului, rosie sau galbena si cu o cafea mare in cealalta mana. In Londra nu trebuia sa fac nimic, doar sa ma plimb prin fata magazinelor si sa-mi lipesc nasul de vitrine .

Apoi Muntenegru, acolo trebuia sa stau undeva sus intr-o piscina albastra si de acolo sa vad marea. Iar in Croatia trebuia sa ma plimb printr-un oras foarte vechi, simpatic si cu multe poduri.

Moscova e destul de recenta. Acolo trebuia sa fiu pe o alee acoperita in zapada, in intuneric, sirul de felinare din stanga si din dreapta mea sa lase o lumina galbuie printre copaci si peste zapada, iar in fata mea sa fie un teatru imens, foarte luminos de la albul zapezii combinat cu galbenul zecilor de felinare din fata lui. Cu mainile in manusi, o caciula mare imblanita pe urechi si un fular imens la gat bineinteles .

Elvetia si nordul Italiei: o casa imensa, case seamana cu un conac vechi, cu drumuri lungi si pietruite pe care trebuie sa ajungi acolo, cu multi copaci in jur si un lac in spate. Grecia seamana cu Elvetia si nordul Italiei, doar ca e mai alb totul si aproape de mare .

In Barcelona e vorba despre o terasa intr-o curte pavata, mesele sunt rotunde, si ele si scaunele sunt din fier forjat si sunt imprastiate printre cativa copaci. Seara lumina vine doar de la cateva felinare si lumanari.

Cu Portugalia e vorba din nou despre altceva .

Oamenii noi

Am primit o sugestie, sa stau mai mult timp eu cu mine si cu gandurile mele in loc sa ma tot plimb din loc in loc. Problema e ca uneori imi place sa vad alti si alti oameni, ce e in viata lor si ce vor sa faca. Mai ales daca fac ceva diferit de mine, arhitectura, teatru, fotografie, muzica, film, design, jurnalism, politica, publicitate, drept, constructii, marketing, management, IT, psihologie si restul lucrurilor care pot fi facute . La un moment dat e foarte obositoare toata chestia asta, ma satur de ei si iau o pauza. Dar trebuie sa astept sa se intample, nu pot sa iau pauza cand vreau. Un om nou e ca un fel de cadou. Niciodata nu stii ce gasesti inauntru, daca o sa-ti placa sau nu. Sunt oameni care vorbesc detasat despre absolut orice si mai sunt oamenii care te trag in viata lor personala si in toate relatiile lor. Am prieteni despre care nu stiu daca au o relatie sau nu si cunosc oameni care vorbesc doar despre asta. Problema cu oamenii noi e ca vin la pachet cu toata viata lor de pana atunci, cu toate relatiile esuate, problemele, frustrarile si visele lor, iar unii folosesc ocazia ca sa mai insire o data cu lux de amanunte tot ce au trait. Altii incearca un fresh start. Dintre toti, majoritatea o sa ramana in continuare tot oameni noi, foarte putini ajung oameni vechi, adica prieteni .

Despre vampiri si copacul vietii

Imi plac filmele cu hoti si cu vampiri, iar vara asta am descoperit si eu Twilight, cu tot cu soundtrack si carti si toate cele. Asa ca am ajuns intr-o seara in Cluj cu o doza puternica de vampiri romantici in minte si o pofta si mai mare de cafea. Norocul meu ca a venit sa ma astepte la autocar un prieten usor de corupt cu cafeaua. Urmatorul pas a fost unde mergem sa mai stam putin. Imi amintesc eu un loc foarte frumos, doar ca nu am reusit sa imi amintesc si cum se putea ajunge acolo. Si cautam, ne plimbam in toate directiile in jurul Clujului, deja cu cafeaua la mana, pana cand abandonam locul meu pentru ceva lac, care tot asa credea el ca e prin zona.

Drum foarte rau plus masina foarte joasa, am hotarat sa intoarcem si sa mergem intr-un loc civilizat. Nu inainte sa observ ca se face intuneric, suntem langa o padure, e cam pustiu si peste tot e ceata. Asa ca imi trebuie sa vad unde anume duce cararea din padure, ca eu nu m-am plimbat niciodata seara printr-o padure pustie cu ceata. Ne luam cafeaua si de manuta prin padure prin ceata, timp in care eu povestesc foarte entuziasmata despre vampiri si cum se indragostesc vampirii. Am ajuns la controverse de genul: unde ai vazut tu vampiri care s-au indragostit de blonde? Moment in care mi-am primit si binemeritata replica: Unde ai vazut tu vampiri in general? Si am incheiat subiectul vampirilor.

Cararea pe care mergeam era un drum de pamant plin de crengi rupte si cu niste saci de gunoi din loc in loc, care se termina intr-o bucata de pamant arat pe care abia se putea calca. Dar cum in capatul celalalt se vedea un copac, singur in pustiul din jur si foarte frumos, am traversat tot terenul ala accidentat ca sa ajungem acolo. Si i-am spus copacul vietii, cu variantele al cunoasterii sau al intelepciunii, nu am reusit sa ne hotaram . Deci a fost o demonstratie de curaj. Am mers pe o carare printr-o padure pustie, pe intuneric si prin ceata si am traversat un teren plin de brazde de pamant cand in jur nu se vedea absolut nimic viu. Toate astea ca sa stam sub un copac, desi picura si era ceata si intuneric si nu prea era semnal la telefon si nici nu prea mai vedeam pe unde sa ne intoarcem la masina.

Toate astea au fost mai demult, cand nu credeam in vampiri .

Eu si dependenta mea de cafenele

Ce fac eu intr-o zi cand nu am nimic de facut? M-am lasat de shopping deja de multa vreme si am descoperit in schimb altceva la fel de util: cafenelele. Nu cafeneaua ca loc de intalnire, ci pur si simplu cafeneaua in sine. Loc in care poti sa traiesti cate o zi intreaga, de dimineata pana seara, sa te instalezi si sa iti desfasori toate activitatile. Loc unde pot sa beau cafea si sa citesc, sa lucrez ceva sau sa invat, sa mananc, sa ma intalnesc cu toata lumea sau pur si simplu sa joc sudoku si avioane. Dar in special primele doua .

Locul perfect pentru mine e o cafenea-bar-biblioteca. Dimineata sa fie plin cu mirosul de cafea fierbinte si croissant proaspat, amestecat cu portocale si lamai pentru fresh-uri. Trebuie sa fie cald si langa fereastra fotolii mari in care sa te adancesti cu o carte in mana, in timp ce afara se vede zapada. Muzica e un amestec de electro-jazz, reggae si lounge. Momentul cel mai placut e dimineata devreme, in cafeneaua aproape goala. Incet incet apar oamenii, frigurosi, unii somnorosi si lenesi, altii agitati si grabiti, toti fericiti ca au ajuns in sfarsit inauntru.

Pe cand e gata cartea incepe sa se simta un miros de vin fiert cu scortisoara. Lumina e mai slaba, muzica mai puternica si oamenii isi pierd individualitatea, se transforma in grupuri. Inclusiv grupul linistit format din mine si cartea mea incepe sa se transforme. Apar rand pe rand oameni si incepem sa facem planuri, sa gasim idei noi si sa stabilim lucruri. Discutiile aluneca spre din ce in ce mai pline de imaginatie si mai lipsite de importanta pe masura ce mirosurile se amesteca cu zgomotul, fumul de tigara si oamenii din cafenea.

Intotdeauna exista doar cate o cafenea preferata, ca un ritual de dimineata. De cate ori imi schimb locul perfect cu urmatorul loc perfect sunt foarte dezorientata, totul capata sens abia dupa ce ma mut undeva. Daca asta nu se numeste dependenta nu stiu ce altceva e . Exista vreo asociatie a cafenoholicilor anonimi?

Am citit iar bloguri :( Oare ce fac feministele din ziua de azi?

Nu stiu cu ce sa incep. Din tot ce am citit in seara asta as uita cu placere foarte multe, dar de data asta partea politico- biserico- baneasca a avut concurenta: feminismul. Nu am realizat in toata viata mea de pana acum ca traiesc intr-o societate patriarhala. Bietele femei, obligate sa suporte atata misoginism, superioritate si nedreptate intr-o lume doar a barbatilor… Dupa 2000 de ani de lupte au ajuns departe insa, cu mare greutate si-au castigat dreptul de a se hlizi goale prin reviste si emisiuni de divertisment pentru barbati si nu e cazul sa se opreasca acum. Nu stiu exact care mai sunt acum restul doleantelor.

Ideea e ca inca se militeaza pentru ceva. A, e tot chestia aia cu egalitatea intre sexe parca (sau era sexuri?), dar nu stiu cat de egale trebuie sa ajunga pana la urma. Eu am ramas cu impresia de undeva ca suntem egali ca si oameni, chestia cu sexele e un detaliu (mai degraba e vorba de anumite capacitati sau disponibilitati voite), dar poate ma insel eu.

De fapt revelatia asta, cum ca feminismul e inca la moda si nu se stie exact care e agenda, ar fi trebuit sa ma loveasca de cand am auzit varianta corecta politic a bataii intre sexe: Daca un barbat loveste o femeie se numeste discriminare, iar daca o femeie loveste un barbat inseamna ca el e un porc.  E un semn spre unde se indreapta totul .

In ritmul asta in curand o sa fie nevoie de o miscare a barbatilor care sa-si apere drepturile in fata femeilor. Ar putea sa se numeasca barbatism de exemplu, dar nu prea cred ca o sa se intample. Nu sunt prosti sa se revolte daca femeile ar vrea sa munceasca in locul lor, sa aiba grija de ei sau sa le ofere favoruri pe principii de simpatie .

Varianta cu femeile vesnic nemultumite e inca la moda, daca au obtinut deja drepturi egale cu barbatii si s-au emancipat, acum incerca sa ajunga si la nivelul urmator… (feminism = dezvoltare la barbat a caracterelor sexuale secundare feminine).  Sau sunt pur si simplu suparate (PMS, nu a sunat azi, nesimtitul nu mi-a adus flori, etc) si nu stiu ce sa faca singure in timpul liber.

Mai stiu cateva subiecte de ridicat tensiunea cam ca si un grup de femei care au impresia tot timpul ca sunt discriminate. Dar nu mai am timp de scris. Trebuie sa dorm cateva ore ca sa ma trezesc si sa apuc sa manac inainte sa alerg in oras la coffee, intalniri cu oameni si facut planuri ca nu strica niciodata, si mai trebuie sa ma hotarasc ce vreau sa fac in continuare cu viata mea. Pentru ca merit .

Fast forward. Stop. Rewind

Am avut ocazia sa cunosc prea putin un om. Nu mai stiu cum a aparut in viata mea. Eram asa de concentrata pe mine incat nu am reusit sa-l cunosc mai deloc si a trecut o vreme asa. Din intamplare a aparut iarasi prin preajma si am inceput sa ma obisnuiesc sa-l intalnesc peste tot, la recuperat absente, la examene, catedre, rectorat sau cafele. Aveam si o gramada de preocupari comune pe moment: morfo, cario, sesiuni prelungite, baruri . Mi-am dat seama ca e amuzant si placut, nu stiam de ce nu am remarcat asta pana atunci. M-am bucurat ca o sa-mi fie coleg, ca e asa relaxat si e usor sa vorbesc cu el. Oricum, cu ocazia asta am lamurit cine e inca un om din lista mea de messenger, nu mai stiam exact cum a ajuns acolo si eram happy ca e vorba de el.

Intr-o zi nu mi-a raspuns la telefon. Nimic neobisnuit, si maine e o zi… doar mai avem cativa ani de facultate de facut impreuna. A doua zi am citit un anunt pe grup, se transmiteau condoleante familiei. A “pierdut” ceva examene si cineva face o gluma proasta, sigur asta trebuie sa fie. Inca nu a sunat. Oricum trebuia sa apara in zilele urmatoare pentru ca mai erau examene de dat si trebuia adeverinta medicala, cerere, cautat profesori si de astea. A doua zi am vazut mai multe postari pe grup. Totusi se poate si sa fie vorba de cineva cu acelasi nume, o confuzie, se poate intampla. Oricum, cand o sa sune o sa se clarifice totul.

Trebuia sa sune, sa vorbesc cu el pentru ca trebuia sa-l intreb orice. Am crezut ca o sa fie tot prin preajma, pe undeva si o sa am tot timpul sa-l cunosc. Trebuia sa mai fim colegi cativa ani, sa citim ziarele la calculatorul de la morfo, sa-mi zica de ce tine cu Steaua, sa fie acolo cand ies de la examene, sa-l intalnesc de cate ori merg la decanat. Sau sa fie pur si simplu undeva, oriunde, sa zambeasca cuiva si sa-i faca ziua mai frumoasa. Nu e corect sa nu stie ca e important si ca mi-e dor de el.

Somn usor Vlad Oniga! Sa visezi frumos.

Taiati copacii ca se lovesc betivii de ei!

Ultima (sper) preocupare a autoritatilor romane: ar trebui taiati copacii de pe marginea soselelor, ca prea se bat de masinile care circula regulamentar. Eu propun sa taie si casele de pe marginea soselelor si oamenii de pe trotuarele de pe marginea soselelor, ca sa circule toti soferii in siguranta.  Partea buna este ca apoi se poate asigura plimbarea oricui pe jos, la peste 30 grade C, pe marginea soselelor fara copaci.

Daca tot suntem la subiectul cu taiatul, as vrea si eu sa fie taiata calea ferata de langa blocuri, sau blocurile de langa calea ferata. (Anul trecut a  mai fost construit un bloc chiar langa, mai este loc de inca unu si mai ramane si ala 1 metru de spatiu care se lasa regulamentar intre blocuri, deci ma astept sa fie mutata calea ferata cum are cineva bani sa construiasca ceva in locul ei).

Aaa, si sa nu uite cineva sa mute semnele de circulatie si parapetii de pe marginea soselelor ca poate incurca soferii si produc accidente grave.

PS: Am vrut sa pun link la o petitie cu “Nu mai taiati copacii ca o sa aveti matreata toata viata” dar am gasit doar cu “Taiati toti copacii… la ce folosesc?” si nu imi placea cum suna, plus ca apasasem deja Publish.

Cine ne omoara: Dumnezeu, medicul sau ministrul?

Am tot incercat sa scriu cate ceva despre medici, spitale si romania, dar ma enerva prea tare subiectul si renuntam de fiecare data. Acum l-am gasit de-a gata: http://fumurescu.blog.cotidianul.ro/2009/02/09/domnului-doctor-cu-dragoste-scrisoare-deschisa-adresata-ministrului-sanatatii/#comments . Naivitatea de a face medicina ca sa tratezi bolnavii, sa ajuti oamenii, sa gasesti leac pentru nu stiu ce boala sau orice isi imaginau copiii pana acum se plateste pana la urma. Singura metoda sa nu i se reproseze unui doctor ca vrea bani e sa mai aiba si un loc de munca platit pe langa. Medicina devine un hobby pentru cine isi permite.

PS: Anul asta au mai absolvit 1300 de oameni la umf in cluj. Festivitatea a fost frumoasa, artificii, tot tacamul, impresionant. Cu mentiunea ca juramantul de la final chiar ar fi avut nevoie de o adaptare.

Donez viata online, nou-nouta

Am rasfoit cateva bloguri zilele astea si intamplarea a facut sa nimeresc mai multe care pe la mijloc aveau un post ce se anunta ultimul. Dar nici un blog nu s-a terminat din cate am citit pana acum. Mi-a trecut prin cap ca o fi vreun trend, lipsa de atentie, hai sa anunt ca nu mai scriu sa vad cata lume imi spune sa revin…

O zi mai tarziu am inteles cum e sa te saturi de internet. M-am trezit ca sunt foarte cautata pe mess de oameni pe care nu-i cunosc si dupa id-uri nici nu mi-as dori vreodata sa-i cunosc sau sa vorbesc cu ei. Suficienti pe unitate de timp ca sa-mi treaca prin cap sa-mi dau un delete din online. Gandit si facut. Mi-am dat un search pe google ca sa gasesc inceputul povestii si am gasit ce am cautat, chiar prea mult. Adresa mea de mail are conturi aproape peste tot. Cred ca a renuntat sa-mi ceara parerea undeva pe parcursul anilor. Eu folosesc 6 conturi (inclusiv mail-ul). Mai mult e prea complicat pentru mine. Cu restul nu stiu ce sa fac. Am inceput sa sterg dar imi ia prea mult timp. Le donez. Cine vrea cont nou-nout, fara nici o zgarietura?

E prea usor, aproape ca am o viata pe internet. Folosesc netul pentru orice, informatii, poze, construit cladiri, muzica, jocuri, filme, calculat rate pentru credit (creditul meu imaginar), mail-uri, cautat diversi oameni si altele de care nu-mi amintesc acum sau nu vreau neaparat sa le spun. Nu stiu cum m-as mai descurca fara internet. Dar cu toate ca sunt cea mai dispusa persoana sa cunoasca oameni noi pe care o stiu eu, nu vreau sa cunosc pozele care imi tot dau add peste tot. Cred ca aici am pus eu bariera virtual/real life.

De vazut: Pa-ra-da

De ce ma uit eu la filme? In nici un caz ca sa vad o replica a ce se intampla in realitate prin lume. Aleg filme rupte putin de realitate, interesante, amuzante, usoare, relaxante, care nu-mi deranjeaza existenta linistita. De ce am mers la Pa-ra-da? Pentru ca nu stiam exact despre ce e vorba si nu am ales eu filmul.

Anul asta de ziua copilului am vazut filmul copilulul abuzat fizic si psihic, pe care noi il alungam in canale si ne prefacem ca nu exista, il invatam ca nu are nici o sansa, ca trebuie sa fure, sa loveasca si sa nu aiba respect pentru el insusi sau pentru altii. Crima, drog, furt, rapire, trafic, abuz, viol, pedofilie, prostitutie, avort sunt cuvinte care se intampla, sunt optiunile lui. Nu mi-a placut pentru ca m-a facut sa plang. Am zambit de cate ori parea ca exista o speranta si am plans de cate ori arata realitatea.

Nu stiu sa comentez un film, sa spun cuiva daca e bun, daca e bine facut, daca merita vazut sau nu. Criteriile mele sunt  daca l-as mai vedea o data sau nu si daca m-a ajutat cu ceva faptul ca l-am vazut (mi-a spus ceva nou, m-a impresionat sau m-a tinut atenta). Asa ca: l-as mai vedea o data pentru ca m-a impresionat, dar nu l-as mai vedea o data pentru ca nu vreau sa vad ce arata. E un film care nu m-a facut mai bine dispusa si mai relaxata. Dar e un film pe care ma bucur ca l-am vazut.